Este nevoie de contribuția ta
pentru a schimba lucrurile în bine
ron
usd
euro
Cine sunt eu, Ana Birchall
Port cu mine, în tot ceea ce fac, vorbele bunicii mele, Cătălina, care îmi spunea:„Mamă, toți oamenii sunt trecători, dar nu toți trecătorii sunt oameni. Eu pe tine te-am crescut să fii și să rămâi om!”
Am copilărit în comuna Fulga, Prahova, într-o familie de oameni modești și cinstiți. Sunt singura fată între doi băieți și m-am simțit întotdeauna susținută de familie în tot ceea ce mi-am dorit să fac. Dragostea și susținerea familiei au creat în mine un sentiment de datorie și responsabilitate care mi-a influențat mereu alegerile în viață.
Părinții mei au investit în educația mea și mi-au dat cea mai frumoasă zestre pe care un părinte o poate da copilului său: o educație având la bază o scară a valorilor pe care vreau să o transmit şi eu copilului meu, Andruțu.
Sunt licențiată în drept la Universitatea din București și am absolvit facultatea ca șefă de an. În 1999 am fost primul român admis la Masterat la mai multe universități de prestigiu din lume - Harvard, Oxford, Yale, Cambridge. Am ales Yale Law School pentru că este recunoscută ca fiind facultate de drept numărul 1 din lume. Pe perioada anilor de studii am beneficiat de bursa acordată de Yale Law School. În 2002 am devenit doctor în drept la Yale Law School, absolvind „Student Marshal”.
După terminarea doctoratului am fost avocat colaborator în cadrul firmei de avocatură White & Case LLP, una dintre cele mai apreciate firme de avocatură din New York City, SUA.
Îmi amintesc și acum mândria pe care am simțit-o în timp ce mergeam spre birou, în prima zi de lucru în New York City. Eu, un copil crescut la țară, reușisem să ajung să lucrez pe Wall Street! Nu o să uit niciodată emoția pe care am avut-o vorbind cu părinții și bunicii mei când le-am telefonat atunci.
Experiența din America m-a ajutat mult să învăț ce înseamnă profesionalismul, eficiența, seriozitatea, mentalitatea de învingător. Am învățat în mod special ce înseamnă să fii cu adevărat responsabil și să răspunzi pentru acțiunile și faptele tale. De multe ori bunica mea îmi spunea că „numai faptele fac să cunoaștem ceea ce suntem și ceea ce simțim cu adevărat”. Atunci, dar și în anii care au urmat, mi-am dat seama câtă dreptate avea.
Nu am intenționat niciodată să rămân în străinătate. Întotdeauna am știut că o să mă întorc în România. În 2003, împreună cu familia mea, m-am întors în țară cu dorința de a-mi pune experiența, expertiza și competențele în slujba țării.
Am trăit, am studiat și am muncit în străinătate mai bine de patru ani. Am revenit acasă în momentul în care am considerat că am învățat suficient și că ce am acumulat profesional poate fi folositor în țară. M-am întors pentru a contribui la construirea unei societăți moderne, a unei Românii de care să fim mândri și în care oamenii să se poată împlini personal și profesional, pe criterii corecte de merit și competență. Cred în continuare că oamenii trebuie promovați și apreciați după ce „au în cap”, după puterea lor de a gândi și de a duce lucruri la capăt.
Când am revenit în România, am devenit consilier în Ministerul Afacerilor Externe și am făcut parte din echipa care a dus România în NATO și UE. Mărturisesc cu mândrie că am plâns atunci când am văzut steagul României ridicându-se la NATO. Atunci am simțit că România este în siguranță și că am contribuit la ceva foarte important pentru viitorul țării mele.
În perioada în care am fost consilier în Ministerul Afacerilor Externe nu am fost membru al niciunui partid. Atunci am considerat că în politica externă e mai indicat să rămâi independent pentru a putea reprezenta interesele tuturor românilor și ale României, nu pe cele ale unui partid.
La terminarea mandatului de la Ministerul de Externe, am devenit membru PSD cu scopul de a-mi continua proiectele. Orientarea mea politică este de centru.
Viziunea mea este că în România putem construi o societate care să susțină politicile economice în vederea întăririi și dezvoltării clasei mijlocii, dar și creării unor generații din ce în ce mai pregătite și adaptate secolului în care trăim. Cred într-o societate care să îmbine liberul arbitru și progresul economic cu protecția socială și menținerea identității naționale.
Aș putea spune că întrebarea vieții mele de politician este „De ce ai intrat în PSD?”. Din exterior este ușor de judecat, dar opțiunile erau puține, iar locul meu era într-un partid social-democrat, având în vedere orientarea mea politică. Eu am intrat în PSD cu credința clară că pot ajuta la schimbarea și modernizarea acestui partid, fiind convinsă că adevărata schimbare vine din interior, nu stând pe margine. Știți cum e zicala „buturuga mică răstoarnă carul mare”!
În acea perioadă m-am concentrat pe proiecte concrete, care au și devenit realitate. Am promovat și susținut proiecte în domeniul educației, sprijinirea familiilor tinere și ajutorarea tinerelor mame, combaterea violenței în școli și abandonul școlar, egalitate de șanse, politică externă și afaceri europene, apărarea imaginii și identității naționale a României. Am fost, pe rând, Înalt Reprezentant al Prim-ministrului pentru Afaceri Europene și Parteneriatul cu SUA, Ministru Delegat al Afacerilor Europene (pregătind președinția României la Consiliul UE), Ministru Interimar al Justiției în 2017 (în timpul protestelor OUG 13), Vice Premier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ministrul Justiției (2019).
În această perioadă m-am ambiționat să demonstrez că o femeie poate reuși în România, și mai ales în politică, bazându-se pe „ceea ce are în cap”.
Am știut că până la urmă eu, și alții ca mine, tineri sau mai puțin tineri, vom reuși să eliminăm dictatura non-valorilor care a pus stăpânire pe România. Am militat activ, prin toate faptele mele, pentru întărirea unui nou mod de a face politică: profesionist, în serviciul oamenilor, cu dezbateri despre idei și proiecte, cu orientare către soluții.
În perioada în care am fost Ministrul Justiției, legile au trecut prin transformări majore privind eradicarea corupției și consolidarea statului de drept. Lupta din interior a fost aprigă pentru că schimbările legislative pe care le propuneam intrau în conflict cu interesele diverselor grupuri de interese din partid sau din afara lui.
Au încercat să mă remanieze de nenumărate ori, prima propunere de remaniere fiind la nici 2 săptămâni de la numirea mea în funcție, pentru că m-am încăpățânat să promovez și să apăr interesele românilor cinstiți, nu pe cele ale hoților sau corupților.
În noiembrie 2019 am fost dată afară din guvern și din PSD pentru că activitatea profesională ca ministru al justiției a intrat în conflict cu interesele conducerii de partid și ale diverselor grupuri de interese disperate să scape de rigorile, răspunderea și aplicarea legii.
În 2020 mi-am încheiat mandatul în Parlament, nu înainte de a promulga, din poziția de deputat independent neafiliat politic, legea confiscării extinse a averilor ilicite, aflată în vigoare și astăzi și care permite recuperarea banilor furați statului român. Așa cum am susținut mereu, consider că fiecare leu furat statului român trebuie recuperat!
Nu am plecat niciodată din Serviciul Public. În ultimii ani am continuat să lucrez independent în proiecte care au promovat interesele românilor și securitatea energetică a României.
Profesional am continuat să contribui semnificativ la proiectele care vizau securitatea energetică a României fiind Reprezentant Special pentru Proiecte Strategice și Relații Internaționale, Nuclearelectrica, eu fiind persoana care, în 2019, în calitate de Ministru al Justiției, am găsit soluția juridică pentru a debloca construcția reactoarelor 3 și 4, eliminând legal firma care de ani de zile împiedica construcția și finalizarea lor. Am făcut parte din echipa care a obținut peste 4 miliarde de dolari pentru finanțarea reactoarelor 3 și 4, având în vedere că sursa numărul 1 pentru dezvoltarea țării este energia.
Revin ca independent în viața politică pentru că țara se află într-un moment de răscruce, de cotitură. Justiția se află astăzi într-o situație mai rea decât a fost chiar și în 2017-2019, perioada în care cei certați cu legea asaltau zilnic cadrul legislativ pentru modificări în favoarea lor. Nu vreau ca România să continue să fie sugrumată de aceleași grupuri de interese transpartidice care se află într-un fel sau altul la putere de mai mult de 34 de ani, aceeași nomenclatură cu alte fețe (pentru că acum își transferă pozițiile din tată în fiu).
Eu cred că a fi român e un destin. Cred că aparținem prin naștere acestei țări și îi suntem datori să-i facem bine. Vreau să facem legi care să ajute România să scape de corupția organizată și să-i ajutăm pe români să prospere și să se împlinească aici, acasă, alături de familiile lor.
Eu vreau ce mi-am dorit întotdeauna: o Românie în care să-ți fie drag să rămâi și să trăiești, o țară în care să te realizezi și să te împlinești personal și profesional. O Românie care să fie lăsată să se dezvolte, descătușând potențialul și talentul fiecărui român. Pentru ca nicăieri să nu fie mai bine ca aici, acasă!
Pentru mine acasă înseamnă și familia mea.
Martyn, soțul meu, și fiul nostru Andruțu sunt oaza mea de siguranță, zona mea de confort, sursa mea de putere și energie. Andruțu este, de departe, cel mai bun și frumos lucru care mi s-a întâmplat în această viață. Ca orice mamă, nu pot exprima în cuvinte cât de mândră sunt de el.
Sunt căsătorită de 27 de ani cu Martyn Birchall și împreună avem un băiat de 23 de ani. Soțul meu, Martyn, trăiește în România de peste 20 de ani, de când am decis să ne întoarcem acasă. Ne-am căsătorit în Biserica Ortodoxă Sfântul Elefterie din București, iar Martyn a ales să devină ortodox și, astfel, aparține spiritual României. Iubește această țară mai mult decât o fac actualii săi conducători. Martyn s-a născut într-o familie de britanici prosperi și este, la rândul său, un om de afaceri de succes. Majoritatea afacerilor sale sunt în piețe din Asia și Statele Unite și niciodată nu a făcut afaceri cu statul român. Întotdeauna, Martyn a reprezentat o sursă de suport și inspirație pentru mine. Este un om bun, calm și demn, care-și sfidează vârsta, un om pasionat de maraton și box.
În prezent, Martyn desfășoară proiecte caritabile care acordă ajutor în educație copiilor care au nevoie. El urmează tradiția familiei sale, pentru că atât bunicii, cât și părinții lui au făcut la rândul lor asta. Fiul meu, Andruțu, poartă numele bunicului său englez și este crescut și educat atât în România, cât și în Anglia. Anul acesta, Andruțu a absolvit Trinity Oxford College, specializarea Teologie și Religie. Este un tânăr ca toți tinerii, curios, amuzant și inteligent.
Locuim în același apartament în cartierul Floreasca de peste 20 de ani și aici este căminul nostru, cu toate amintirile dragi nouă, și va rămâne mereu acasă, indiferent pe unde ne va duce viața. Sammy, cățelul nostru primit în dar de la români, prieteni ai paginii mele de Facebook, este năzdrăvanul familiei. Nu mă pot plânge prea mult de năzbâtiile lui, că imediat primesc „critici” de la apărătorii lui cei mai fideli, prietenii mei din online.
Ce propun
Fiecare român înfruntă în fiecare zi nedreptatea. Fiecare român duce o luptă inegală cu incompetența și abuzul, cu legile care se aplică strâmb sau doar pentru unii, cu grupurile de interese care fură sistematic fonduri, voturi și ani din viața fiecărui cetățean. Candidez pentru a îndrepta, din fruntea țării, aceste nedreptăți. Știu și pot să o fac, pentru că profesia mea este aplicarea și respectarea legii, iar credința mea a fost mereu curajul.
Am fost crescută să nu-mi plec capul și să nu-mi feresc privirea în fața nedreptății. Am fost educată și m-am pregătit profesional să fiu cinstită, responsabilă, să înțeleg legile și să le folosesc pentru binele oamenilor. Acest lucru mi l-au insuflat bunicii și părinții mei. Să am curaj să mă lupt pentru ceea ce este drept.
Candidez pentru că iubesc această țară. Fără compromisuri. Am simțit mereu că este datoria mea să răspund nevoilor și speranțelor românilor. România nu își poate descătușa potențialul, nu poate crește, atâta timp cât totul se clădește pe nisipurile mișcătoare ale corupției organizate și ale imposturii. Sunt milioane de voci de români care cer o țară în care să creadă. Sunt aici să le fac vocile să răsune clar și răspicat. Să le redau încrederea.
De ce un candidat independent
România are nevoie de un președinte imparțial și independent, nu de un președinte care să fie în realitate un președinte de partid sub sau o marionetă a baronilor sau a grupurilor de interese. Un președinte care să reprezinte toți românii, nu jocurile de culise sau ordinele șoptite de X sau Y.
Sunt singurul candidat cu adevărat independent pentru o Românie cu adevărat independentă și dreaptă cu toți românii. Voi fi primul președinte cu studii de drept din istoria României, o garanție a justiției independente și a respectului pentru Constituție și pentru lege. Am luptat, lupt și voi continua să lupt pentru a face România un stat european respectat, cu oameni mândri și cu credință în viitor.
Vin în fața românilor pentru a le cere un mandat transparent bazat pe trei obiective pe care vreau să le realizăm împreună.
Împreună, punem pe aparatul de stat în slujba cetățeanului. În 2024, avem la dispoziție toate uneltele tehnice și umane necesare pentru un management eficient și profesionist, în toate sectoarele publice.
Împreună, întărim mediul antreprenorial prin legi care favorizează capitalul românesc, producția cu valoare adăugată în industrie și agricultură, care susțin investițiile internaționale.
Împreună, consolidăm un stat al oamenilor, nu al politicienilor. Îmi voi folosi competențele și experiența de om al legii, politician și mamă pentru a prioritiza în contractul meu cu românii grija pentru copii, educație, sănătate, siguranță publică, cultură și sport.
Ce urmează
Am alături de mine zeci de profesioniști, oameni care si-au dovedit iubirea față de România în educație, economie, sănătate sau servicii sociale. Am alături de mine deja câteva sute de tineri care vor ca România să meargă înainte, nu să „meargă și așa”. Am început deja consultări și am programat dezbateri cu candidații independenți de la alegerile locale și europarlamentare din toată țara, cu lideri și cetățeni care gândesc independent și cred într-o Românie cu fruntea sus. Vreau să găsim punctele comune și să reaprindem, împreună, flacăra încrederii.
În următoarele săptămâni vom porni la drum, voi asculta și voi invita la dialog toți românii cărora politicienii din palate și instituții le-au închis ușa în nas și le-au întors spatele. Este un prim pas pentru a transforma Administrația Prezidențială într-un spațiul al dialogului, deschis pentru societatea civilă și pentru oamenii justiției, pentru activiști și pentru familiști, pentru antreprenori și pentru profesori, pentru credincioși și pentru visători, pentru presă și pentru oamenii de cultură. Ca să putem construi România pentru români, trebuie să dărâmăm zidurile dintre președinte și cetățean.
Muncesc alături de echipa mea pentru a aduce împreună vocile a milioane de români, pentru a scrie împreună un proiect de țară legitim și reprezentativ, care să îndrepte România pe drumul cel bun.
„Educația este izvorul întregului bine în lume”

Am ales Yale pentru ca este recunoscuta ca fiind cea mai prestigioasa facultate de drept din lume. In 2002 am devenit doctor in drept la Yale University, absolvind Magna Cum Laude.
In America am lucrat timp de un an pe Wall Street la White&Case, una dintre cele mai apreciate firme de avocatura. Experienta aceasta m-a ajutat mult sa invat ce inseamna profesionalismul, eficienta, seriozitatea, responsabilitatea si mentalitatea de invingator si sa imi doresc sa aduc asta si acasa, in Romania.
Pe întreaga perioadă a studiilor de doctorat am fost bursier Goldman Scholarship, bursă acordată de Yale Law School.
In slujba țării.
Nu am intentionat niciodata sa raman in strainatate. Intotdeauna am stiut ca o sa ma intorc in Romania, unde putem sa ajut atat de mult.
In 2004 m-am intors in tara cu dorinta de a-mi pune competentele in slujba tarii.
Am devenit consilier in Ministerul Afacerilor Externe si am facut parte din echipa care a dus Romania in NATO . Marturisesc cu vulnerabilitate ca am plans atunci cand am vazut steagul Romaniei ridicand-se la NATO. Am simitit ca Romania e in siguranta.
In perioada in care am fost consilier in Ministerul Afacerilor Externe nu am fost membru al niciunui partid.
La terminarea mandatului am devenit membru PSD cu scopul de a-mi continua proiectele. Orientarea mea politica este centru stanga si am considerat ca un partid social democrat este locul in care ma potrivesc cel mai bine. In plus, cred ca adevarata schimbare vine din interiorul politicii, nu stand pe margine.
In perioada in care am fost membru PSD m-am concentrat pe proiecte concrete si am fost pe rand Inalt reprezentant al prim-ministrului pentru afaceri europene și parteneriatul cu SUA, Ministru al Afacerilor Europene (pregatind presedintia Romaniei la consiliul UE), Ministru Interimar al Justitiei in 2017 (in timpul protestelor OUG13), Vice Premier pentru implementarea parteneriatelor strategice, Ministrul Justitiei (2019).
In 2020 mi-am incheiat mandatul in Parlament, nu inainte de a promulga, din pozitia de deputat independent neafiliat, legea confiscarii extinse a averilor ilicite, aflata in vigoare si astazi
Profesional am continuat sa contribui la proiecte care vizau securitatea energetica a Romaniei lucrand pentru Nuclear Electrica. Am obtinut astfel 4 miliarde de euro pentru finantarea reactoarelor 3 si 4, avand in vedere ca sursa numarul 1 pentru dezvolatrea tarii este energia
Nu am plecat niciodata din Serviciul Public, chiar daca nu mai fac parte din jocurile interne politice, de partid.
Revin ca independent in spatiul politic pentru ca tara se afla intr-un moment de rascruce. Justitia se afla astazi intr-o situatie mai rea decat a fost chiar si in 2017. Nu vreau ca Romania sa continue sa fie sugrumata de aceleasi grupuri de interese transpartidice care se afla intr-un fel sau altul la putere de mai mult de 34 de ani, aceeasi nomenclatura cu alte fete (pentru ca acum isi transfera pozitiile din tata in fiu)
Eu vreau ce mi-am dorit intotdeauna: o Romanie in care sa-ti fie drag sa ramai si sa traiesti, o tara in care sa te realizezi si sa te implinesti persoanal si proesional. O Romanie care sa fie lasata sa se dezvolte.
Pentru ca nicaieri sa nu fie mai bine ca aici, acasa!

Eu vreau ce mi-am dorit întotdeauna: o Românie în care să-ți fie drag să rămâi și să trăiești, o țară în care să te realizezi și să te împlinești personal și profesional. O Românie care să fie lăsată să se dezvolte, descătușând potențialul și talentul fiecărui român.
Pentru că nicăieri să nu fie mai bine ca aici, acasă!

Martyn, soțul meu, și fiul nostru Andruțu sunt oaza mea de siguranță, zona mea de confort, sursa mea de putere și energie. Andruțu este de departe cel mai bun și frumos lucru care mi s-a întâmplat în această viață. Ca orice mamă nu pot exprima în cuvinte cât de mândră sunt de puiuțul meu, Andruțu.
Sunt căsătorită de 27 de ani cu Martyn Birchall și împreună avem un băiat de 23 de ani. Soțul meu, Martyn, trăiește în România de peste 20 de ani, de când am decis să ne întoarcem acasă. Ne-am căsătorit în Biserica Ortodoxă Sfântul Elefterie din București, iar Martyn a ales să devină ortodox și astfel aparține spiritual României. Iubește această țară mai mult decât o fac actualii lideri ai țării. Martyn s-a născut într-o familie de britanici prosperi și este, la rândul său, un om de afaceri de succes. Majoritatea afacerilor sale sunt în piețe din Asia și Statele Unite și niciodată nu a făcut afaceri cu statul român. Întotdeauna, Martyn a reprezentat o sursă de suport și inspirație pentru mine. Este un om bun, cu pasiuni, un om pasionat de maraton și box și care sfidează vârsta
În prezent, Martyn desfășoară proiecte caritabile care acordă suport în educație copiilor care au nevoie. El urmează tradiția familiei sale, pentru că atât bunicii, cât și părinții lui au făcut la rândul lor asta. Fiul meu, Andruțu, poartă numele bunicului său englez și este crescut și educat atât în România, cât și în Anglia. Anul acesta, Andruțu a absolvit Trinity Oxford College, specializarea Teologie și Religie. Este un tânăr normal, amuzant și inteligent.
Locuim în același apartament în cartierul Floreasca de peste 20 de ani și aici este căminul nostru, cu toate amintirile dragi nouă, și va rămâne mereu acasă, indiferent pe unde ne va duce viața. Sammy, cățelul nostru primit în dar de la români, prieteni ai paginii mele de Facebook, este năzdrăvanul familiei. Nu mă pot plânge prea mult de năzbâtiile lui, că imediat primesc „critici” de la apărătorii lui cei mai fideli, prietenii mei de pe Facebook.
Acțiunile mele politice mă descriu ca profesionist și confirmă faptul că nu mi-am negociat niciodată valorile.
Cred cu tărie că faptele spun cine suntem ca oameni și ca profesioniști. Chiar dacă câteodată au fost momente dificile, am respectat întotdeauna, cu sfințenie, jurământul făcut cu mâna pe Constituție și Biblie, ultima dată în calitate de ministru al justiției.
Unul dintre cele mai importante proiecte din perioada începutului carierei mele politice a fost participarea activă în echipa care a dus România în NATO (2004) și UE. Momentul în care am văzut steagul României înălțându-se la NATO îmi va rămâne mereu în suflet și îl port în amintirile mele cu mândrie.
Cred că proiectele mele din zona de educație, social și economie definesc viziunea mea despre România și nevoile românilor.
Întotdeauna am fost preocupată de proiecte concentrate pe dreptul la educație și calitatea actului educațional. Încă din 2005, am inițiat și susținut necesitatea unui Pact național pe educație, între toate partidele politice, sindicate, asociațiile de părinți și societatea civilă, proiect realizat în 2008. Accesul la educație nu este o favoare, ci o obligație pe care trebuie să o asigurăm copiilor noștri de la prima zi și până în ultima zi de școală. Fiecare leu alocat pentru o mai bună educație, pentru accesul la educație al unui copil, indiferent că se află în mediul rural sau în mediul urban, nu este o cheltuială, ci o investiție în prezentul, dar mai ales în viitorul copiilor noștri. Educația este cea mai bună zestre pe care putem să i-o dăm unui copil.
Am inițiat și promovat proiecte importante pentru dezvoltarea țării și bunăstarea oamenilor, cum ar fi „familia tânără, prioritate economică și socială”. Dacă vrem ca tinerii noștri să nu mai plece din țară, dacă vrem ca tinerii noștri să își întemeieze o familie în România și să se împlinească aici, statul trebuie să le acorde o șansă și să le acorde un sprijin la început de drum. Tratând investiția în familia tânără ca prioritate a statului, prin facilitarea accesului la locuințe, locuri de muncă și educație, dezvoltăm România și creăm bunăstare pentru toți. Am construit și susținut proiectul Prima Casă, Prima Slujbă, Primul Copil, încă din 2006.
Un alt proiect important pe care l-am inițiat și promovat a fost Școala de Proiecte, prin care atrăgeam atenția asupra necesității de a investi, la nivel de administrație centrală și locală, în formarea experților în întocmirea proiectelor de atragere a fondurilor europene.
Pentru că sunt o susținătoare a combaterii violenței de orice fel, m-am implicat în proiectul Convenției de la Istanbul. Prin semnarea și ratificarea Convenției de la Istanbul, statele membre se obligă să schimbe legile, să introducă politici publice și să aloce resursele necesare pentru a crea o zonă de toleranță zero față de violența de orice fel împotriva femeilor: fizică, psihică, emoțională, dar și discriminarea pe piața muncii. În calitate de Parlamentar de referință al legislativului român la Adunarea Parlamentară a Consiliului European, am avut ca obiectiv necesitatea eliminării violenței împotriva femeilor și semnarea acestei convenții și de către România. În acest sens, am colaborat strâns, atât cu reprezentanții Executivului, cât și cu reprezentanții ONG-urilor din țară și din străinătate.
Personal, port mereu în inimă articolul din Constituție care spune că fidelitatea față de țară este sacră. Așa cum mereu am apărat articolul care ne spune clar că nimeni nu este mai presus de lege!
Perioada petrecută în fruntea Ministerului Justiției a fost cea mai intensă petrecută de mine într-o funcție publică într-o perioadă critică pentru justiția din România, o perioadă în care asaltul și asediul asupra justiției creșteau, în intensitate și în disperare, cu fiecare zi care trecea, cu fiecare zi în care eu am stat și am rămas dreaptă, „țeapănă pe picioarele mele”, cum mi-a spus tatăl meu, loială valorilor și principiilor cu care am fost crescută de ai mei!
Pot să spun cu mâna pe inimă că în opt luni de mandat ca ministru de justiție am reușit să iau măsuri de care sunt mândră, mai ales că toate aceste lucruri s-au întâmplat în condiții de maximă presiune.
- M-am opus secției speciale, secția căreia eu îi spuneam NUFĂRUL (unde se albeau dosare), ceea ce mi-a adus o propunere de remaniere la numai două săptămâni de la numirea mea în funcție. S-au împotrivit de nu mai puțin de nouă ori - acum însă dosarele sunt îngropate.
- Am reușit să organizez extrădarea lui Radu Mazăre în numai 2 (două) zile - deci se poate! - depășind toate piedicile care mi s-au pus.
- Am adoptat legea de înăsprire a condițiilor pentru acordarea liberării condiționate pentru violatori, traficanți, pentru evitarea recidivei.
- Dragnea a intrat în pușcărie pe mandatul meu.
- Am adoptat legea confiscării extinse a averilor ilicite - 2017 - 2020 (adoptare).
- M-am opus modificării legii privind acordarea cetățeniei române prin simplificarea obținerii acesteia - chiar și prin documente false - pentru că acesta era risc de Securitate națională.
- M-am opus continuării NordStream 2 prin care Putin șantaja energetic Europa.
- Am contribuit la securizarea României prin împiedicarea implicării Chinei în tehnologia 5G, prin care aceasta ar fi putut avea acces la informații sensibile.
- În septembrie 2019, am soluționat deblocarea proiectelor nucleare de la Cernavodă de sub controlul firmei chineze fără a trebui ca România să plătească despăgubiri de miliarde de euro.
- În noiembrie 2019, am fost remaniată și dată afară din partid, după multiple încercări ale conducerii de partid și ale grupurilor de interese de a mă opri.
Am primit de multe ori întrebarea de ce PSD m-a numit pe mine Ministru al Justiției dacă nu eram aliniată cu agenda conducerii de partid. Răspunsul este simplu: în situații de criză politică generalizată orice partid realizează că are nevoie de competență și credibilitate pentru a trece peste moment. Ei nu s-au așteptat însă ca eu să-mi iau funcția atât de în serios și să lucrez mai mult pentru oameni decât pentru partid.
Am plecat de la conducerea ministerului cu fruntea sus, cu credința că în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să respect jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie și pe Constituție la învestirea în funcție, un jurământ depus în fața cetățenilor țării mele.
Cred eu că mi-am îndeplinit datoria față de românii care au investit încredere în mine, care au investit încredere în toți profesioniștii din acest minister. Deși de multe ori ministerul a fost sub asediu, și în ciuda multor presiuni și ale diverselor interese, am menținut justiția pe o traiectorie independentă, am asigurat domnia legii, respectul față de lege și de aplicarea ei, oferind premisele pentru ca justiția din România să reintre pe un făgaș normal. Consider că românii merită o justiție credibilă și puternică, exclusiv în slujba cetățeanului.
Ce propun
2024 ar putea fi ca 1989 - când nimeni nu mai crede ca putem să-i schimbam, românii s-au ridicat și au luptat pentru libertate! Eu spun că și acum putem! Votul este arma voastră! Votul este arma noastră!
Să punem ștampila pe cineva profesionist, responsabil, educat, care știe carte, nu e corupt, care nu a avut niciodată afaceri cu statul, care a luptat din interior pentru justiție, care are peste 20 de ani de experiență și expertiză în diplomație la nivel înalt și suficient de multe relații internaționale solide cât sa pună România pe harta, la masa deciziilor, acolo unde merita sa fie!
România are nevoie de un președinte care să fie aici, pentru voi! #ȘtampilaPePoziția7

Copyright @ 2024 Ana Birchall